Filosofia politică

Ce este filosofia politică

     Originile filosofiei politice se regãsesc în Antichitatea greacă. Trebuie menționate, în primul rând, reflecțiile nesistematizate asupra vieții politice aparținând sofiștilor, cel mai important fiind Protagoras din Abdera, și, în al doilea rând, primele contribuții clasice: Republica, Omul politic, Legile (Platon) și Politica (Aristotel). Această disciplină filosofică s-a dezvoltat însă din ce în ce mai mult odată cu teoriile moderne despre stat, elaborate de John Locke, Thomas Hobbes sau Jean-Jacques Rousseau și, mai ales, prin contribuții fundamentale ale unor filosofi precum John Stuart Mill, Friedrich Hayek, John Rawls ș.a

     Obiectul de studiu sau domeniul de referință al acestei discipline este politicul. Cele mai importante încercări de a preciza prin ce anume se diferențiază acesta de celelalte componente ale domeniului social, din care face parte și politicul, apeleazã la idei precum distribuție și alocare a „lucrurilor de valoare” — „cine, ce obține, când și cum?” —, constrângere, putere, decizie.

      Filosofia politică își împarte însă domeniul cu discipline precum etica, sociologia, psihologia, economia, sociologia politică, geografia politică ș.a.m.d.

      Se distinge de acestea prin faptul că se concentrează asupra unor caracteristici foarte generale ale procesului politic și printr-o puternică tendință normativă, de a descoperi și aplica noțiunile morale — bine, corect, drept etc. — în sfera acțiunii politice. Comportamentul concret al actorilor politici este de asemenea supus analizei, dar ceea ce este vizat înainte de toate este modul în care aceștia trebuie să se comporte, respectând valori fundamentale, precum libertatea, dreptatea, egalitatea, drepturile omului.

Problematica filosofiei politice

      Politica (gr. polis — oraș-stat) se referă, pe de o parte, la ansamblul aspectelor cetății, la „treburile publice” (lat. res publica), cunoașterea problemelor publice și arta guvernării. Pe de altă parte, politica vizează orice modalitate prin care membrii unui grup, având interese, opinii, nevoi divergente ajung la decizii colective, care sunt socotite apoi ca fiind obligatorii pentru respectivul grup.

     Mai întotdeauna însă, scopurile și, mai ales, mijloacele prin care acestea ar putea fi atinse sunt cât se poate de diverse. În acest sens, printre întrebările și problemele specifice domeniului se numără: Care sunt scopurile dezirabile (pentru toți)? Care sunt cele mai bune mijloace pentru stabilirea și atingerea acestora? Aceste mijloace trebuie să fie impuse sau, dimpotrivă, stabilite prin alegeri democratice?

      Ca în orice alt domeniu, și în filosofia politică există o diversificare și o dezvoltare a problemelor în timp. Unul dintre factori este însăși evoluția politicului de la o epocă la alta. Reflecția asupra acestuia are, evident, note aparte în polisurile din Grecia antică, în lumea medievală, dominată de sistemele teologice, sau în perioada Iluminismului. Instaurarea unor regimuri totalitare în secolul al XX-lea a impus noi teme de reflecție și încercări de clarificare a mecanismelor prin care se poate trece de la democrație la opusul acesteia, prin care idealul clasic al libertății individuale poate ceda locul, în mod liber sau nu, bunăstării și binelui general sau realizării „misiunii superioare a statului”.

      Dintre preocupările principale ale filosofiei politice de-a lungul timpului trebuie menționate mai ales: a) încercările de a elabora teorii ale statului ideal sau ale politicii ideale; b) stabilirea elementelor esențiale ale politicului, diferențierea acestuia față de alte domenii ale experienței umane; c) identificarea motivelor care explică supunerea oamenilor față de putere, respectiv a fundamentului legitimității; d) descrierea și evaluarea acțiunii politice; e) clarificarea conceptelor, a tipurilor de discurs, a procedurilor limbajului politic.

Conceptul de putere

      În cadrul filosofiei politice, un loc aparte îl au reflecțiile asupra puterii: Cine are putere în societate? Cum este distribuită puterea între diferitele grupuri sociale? Care este relația dintre putere și decizie?

     Concept fundamental al acesteia și element esențial al politicului, puterea se definește, în sens larg, ca afectare, influențare de către un individ sau o instituție a atitudinilor sau acțiunilor altora. Deși este puternic înrudită cu autoritatea, puterea politică nu se identifică cu aceasta. La rândul lor, teoriile contractului social subliniază distincția dintre puterea sau suveranitatea poporului și puterea celui sau a celor care guvernează: aceștia nu au puterea în mod natural, ci în baza unui contract sau acord voluntar, care determină condițiile în care o pot exercita și limitele exercitării legitime a puterii. În acest sens, puterea nu este un scop în sine, ci un instrument, un mijloc subordonat unor țeluri sau idealuri considerate fundamentale (dreptatea, libertatea, drepturile naturale ale oamenilor).

      Una dintre cele mai importante teme ale teoriilor și dezbaterilor politice este aceea a legitimitãții puterii. În strânsă legătură cu ideea clasică a suveranității poporului, cea mai importantă sursă a acesteia este identificată azi în votul universal și alegerile libere. Rezultatul acestora poate fi o dispersare a puterii, cum arată pluraliștii, sau, dimpotrivă, o concentrare a acesteia, cum se argumentează în teoria elitelor.

      Indiferent însă de rezultat, idealul democratic exprimă faptul că puterea trebuie să rămână, în ultimă instanță, a „celor mulți”. Numai astfel și numai în măsura în care instituțiile politice și agenții politici individuali se vor supune „domniei Legii” (Friedrich Hayek), în mod necondiționat, numai astfel libertatea individuală va putea fi maximizată. Așa cum arată clasicii filosofiei politice, aceasta este idealul, implicit criteriul, mobilul oricărei acțiuni politice. Calea este, potrivit tradiției liberale, limitarea puterii, stabilirea limitelor în care aceasta se poate exercita fără a aduce atingere libertății.

Este cusurul acelora care pot mult de a fi încredințați că pot totul. 

(J.W. Goethe)